Tip dauna
Dacă ai toate informațiile necesare, poți începe prin a notifica dauna
Din străinătate, poți accesa serviciile OMNIASIG la numărul:

Imediat după accident

Neprevăzutul ne poate aduce uneori și evenimente neplăcute în viață. Dacă ești aici, atunci înseamnă că ai nevoie de ajutorul nostru. Online sau la telefon, suntem alături de tine pentru ca tu să treci cu bine peste incidentul cu care te-ai confruntat. Informează-ne imediat după producerea unei daune, pentru a demara în cel mai scurt timp procesul de soluționare a acesteia. Avizarea unei daune o poți face oricând1 sunând la 021.9669, în cazul în care te afli în țară, iar dacă ești în străinătate, trebuie să suni la numărul +40 21 777 9669. De asemenea, poți să notifici o daună și online, accesând secțiunea NOTIFICĂ DAUNĂ.

Cod QR notificare daună

1 Programul call-center-ului nostru este:
Luni – Vineri: 08:00 – 20:00
Sâmbătă – Duminică: 09:00 – 17:30
În afara acestor intervale, ne poți lăsa un mesaj, iar pentru deschiderea dosarului de daună și programarea pentru constatare, te vom contacta în dimineața următoare pentru soluționarea cererii.

 

Avizarea rapidă a daunei – informații despre eveniment

Cine? Ce? Cum? Când? Unde? Este ceea ce trebuie să ne transmiți despre evenimentul care ți s-a întâmplat, iar noi începem imediat procesul de soluționare a dosarului tău de daună. În momentul în care dorești să notifici o daună, asigură-te că ai urmatoarele informații:

  • Datele de identificare și de contact ale persoanelor implicate în eveniment, în special ale celui care face avizarea, ale persoanei ce conducea autovehiculul atât cel asigurat, cât și cel păgubit – dacă este cazul;
  • Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul, inclusiv detalii despre locul evenimentului și momentul producerii acestuia – dată, oră;
  • Datele de identificare ale autovehiculelor implicate în eveniment;
  • Detalii privind locația și starea vehiculului avariat (dacă este sau nu deplasabil);
  • Locul unde doriți efectuarea constatării 2.

2 Avizarea daunei trebuie făcută imediat, chiar dacă dorești să faci constatarea daunei în altă zi!

DOCUMENTE NECESARE PENTRU AVIZAREA DAUNEI

În momentul în care dorești să notifici o daună, asigură-te că ai la îndemână următoarele documente:

  • Polița de asigurare;
  • Cartea ta de identitate;
  • Cartea de identitate/certificatul de inmatriculare al autovehiculului avariat;
  • Permisul de conducere al persoanei care a condus autovehiculul avariat;
  • Documentele eliberate de autorități (poliție/pompieri/ș.a.) sau constatul amiabil, după caz;
  • Alte documente în funcție de evenimentul produs.

Toate documentele menționate mai sus sunt necesare pentru avizarea daunei si reprezintă documentele minim necesare pentru soluționarea daunei.

După ce ne-ai transmis toate informațiile și documentele necesare, îți vom trimite numărul de programare pentru constatare, pe care îl vei folosi la punctul de constatare. De asemenea, vei primi și toate informațiile necesare pentru efectuarea constatării daunei.

 

Constatarea daunei simplu și rapid

Pentru a economisi timpul tău, în anumite situații constatarea daunei se poate realiza și prin mijloace electronice, atunci când natura daunei permite acest lucru. Pentru dosarele eligibile, constatarea se poate efectua de la distanță, utilizând un telefon mobil, fără a fi necesară deplasarea la un centru de constatare.

În cazul în care dosarul poate fi soluționat prin video-constatare, vei primi instrucțiuni clare și suport pe tot parcursul procesului.

Autoconstatarea daunei (constatare electronică)

Persoanele fizice și juridice pot beneficia, pentru dosarele eligibile, de facilitatea de constatare electronică. După notificarea online a daunei de către persoana asigurată/prejudiciată sau prin intermediul unităților reparatoare autorizate să notifice dauna în numele clientului, procesul de constatare poate fi realizat de la distanță. Astfel, timpul de soluționare este redus, iar deplasările suplimentare pot fi evitate.

Autoconstatarea daunei la centrele OMNIASIG

Constatarea daunei la centrele OMNIASIG sau PARTENERE

În situațiile în care este necesară verificarea directă a vehiculului, te vom programa, în cel mai scurt timp posibil, la un centru de constatare OMNIASIG sau partener, unde un reprezentant OMNIASIG te va consilia și îndruma pe tot parcursul procesului de constatare a daunei.

DOCUMENTE NECESARE PENTRU CONSTATAREA DAUNEI
  • Cartea/ buletinul de identitate a/al asiguratului sau a/al delegatului;
  • Permisul de conducere al persoanei care se afla la volan în timpul producerii evenimentului;
  • Certificatul de înmatriculare al mașinii avariate;
  • Copie a poliței CASCO sau cunoașterea numărului și seriei poliței;
  • Procesul verbal, Anexa 2 sau orice alt act emis de organele abilitate, din care să reiasă cum și când s-a întâmplat evenimentul și, dacă este cazul, cine este vinovat de producerea daunei; aceste acte trebuie prezentate în original;
  • Împuternicire de la firmă, în cazul în care mașina este în proprietatea unei firme;
  • Procură notarială în cazul în care nu se poate prezenta proprietarul la constatare;
  • Împuternicire de la firma de leasing, în cazul în care mașina este în proprietatea unei firmei de leasing.

Actele menționate mai sus reprezintă un minim necesar pentru deschiderea dosarului de daună. Inspectorii de daună OMNIASIG pot solicita, de la caz la caz, după efectuarea constatării, și alte documente, în funcție de evenimentul produs.

Constatarea daunei la centrele OMNIASIG sau PARTENERE

Video-constatarea daunei

Pentru a simplifica procesul de constatare și a reduce timpul necesar soluționării dosarului, OMNIASIG poate propune, în anumite situații, efectuarea constatării prin video-constatare, atunci când dauna poate fi evaluată de la distanță.

Simplu și rapid, intri în direct, prin apel video, cu un expert OMNIASIG, direct din locația în care se află autovehiculul. Acesta te va îndruma pe parcursul procesului și în realizarea imaginilor necesare constatării daunei.

La finalizarea procesului, vei primi procesul-verbal de constatare și, după caz, oferta de despăgubire, pentru semnare electronică, direct de pe telefonul mobil.

 

Asistența rutieră – alături de tine la locul incidentului

Atunci când te confrunți cu o situație dificilă și ai nevoie de ajutor, suntem alături de tine cu serviciile de care ai nevoie, pentru ca tu să treci cu bine peste incident și să îți continui drumul către destinația ta.

Pentru ASISTENȚA RUTIERĂ, suni la 021.9669 sau 004.021.777.9669 (în cazul apelurilor din străinătate) și, în funcție de varianta de abonament aleasă, beneficiezi de următoarele servicii:

  • asistență la locul producerii incidentului;
  • tractarea mașinii;
  • transportul tău și al celorlalți pasageri la destinație;
  • transport în regim taxi;
  • cazare la hotel;
  • înlocuirea temporară a mașinii.

CALL CENTER – AVIZARE DAUNE

Tel: 021.9669

Email: avizari@omniasig.ro

Telefon extern: 021.777.9669 (pentru apelurile efectuate din străinătate)

Fax: 021.601.15.65

Program: 

Luni – Vineri: 08:00 – 20:00 Sâmbătă – Duminică: 09:00 – 17:30 În afara acestor intervale, ne poți lăsa un mesaj, iar pentru deschiderea dosarului de daună și programarea pentru constatare, te vom contacta în dimineața următoare pentru soluționarea cererii.

ASISTENȚĂ DAUNE

La telefon 021.224.01.01 sau email asistenta@omniasig.ro, poți afla oricând stadiul dosarului tău de daună.

Program: Luni – Vineri: 08:00-18:00

DIRECȚIA DAUNE

Adresa: Str. Grigore Mora, nr. 23, Sector 1, București

Tel: 021.224.01.01 - Call Center Asistență Daune

Tel: 021.224.01.02 - Secretariat Direcția Daune

Fax: 021.224.01.03

Email: asistenta@omniasig.ro

Program CALL-CENTER: Luni – Vineri: 08:00 – 18:00

Program de lucru cu publicul: Luni – Vineri: 08:00-16:30

img_centru_de_dauna
Centre constatare daună

Timpul tău este prețios și, de aceea, putem stabili împreună când și unde dorești să faci constatarea daunei.  Ai la dispoziție o listă largă de centre OMNIASIG de constatare a daunei, sau centre partenere, dintre care poți alege simplu și rapid.

img_service_auto
Service-uri auto partenere

Pentru reparația mașinii tale, ai acces la o listă extinsă la nivel național de service-uri auto partenere OMNIASIG, în care beneficiezi de siguranța și promptitudinea reparațiilor, precum și de servicii de calitate.

Tip dauna