D&O

Asigurarea de Răspundere civilă a administratorilor și directorilor executivi
Solicită oferta
Ce trebuie să știi despre asigurarea de Răspundere civilă a administratorilor și directorilor executivi?
PJ_Raspundere civila_Raspundere generala
Ce trebuie să știi despre asigurarea de Răspundere civilă a administratorilor și directorilor executivi?

Polița de asigurare a răspunderii manageriale (D&O) are rolul de a proteja directorii executivi și administratorii companiei pentru răspunderea lor personală pentru erori și acte de neglijență produse în exercitarea funcției de conducere pe care o dețin, din care pot rezulta  prejudicii financiare pentru companie sau terți. Această poliță protejează, astfel, și patrimoniul companiei. Potrivit prevederilor Legii  societăților  nr. 31/1990 actualizată, societățile pe acțiuni au obligația încheierii asigurării de răspundere pentru administratori, membrii directoratului și membrii consiliului de supraveghere, fără recomandarea unor limite minime. Noțiunea de director include orice persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, în condițiile prevăzute de lege.

Obiectul asigurării
PJ_Raspundere civila_Raspundere generala
Obiectul asigurării

Polița acoperă prejudiciile financiare produse societății sau terților de către administratori sau directori, prin faptele culpabile comise în exercitarea calității de conducere. Fapta culpabilă poate fi orice descriere eronată, declarație eronată, eroare, omisiune sau neglijență în activitatea de conducere. Polița poate include acoperire pentru practici greșite de angajare (concediere nelegală, discriminare și altele).

Polița nu acoperă:

  • Fapte comise cu intenție;
  • Profitul sau avantajul personal la care persoana asigurată nu este îndreptățită legal;
  • Fapte care atrag răspunderea penală a persoanei asigurate;
  • Litigii anterioare sau în desfășurare, cereri de despăgubire și circumstanțe cunoscute la data încheierii poliței.
Acoperire standard

Prejudicii financiare aduse societății sau terților în exercitarea funcției de conducere

Cheltuieli de apărare ale persoanei asigurate, dacă aceasta a fost obligată la plata despăgubirii (inclusiv pentru acțiunile civile rămase în competența instanței penale)

Cheltuieli cu procesul civil ale terților prejudiciați, dacă persoana asigurată a fost obligată la plata acestora (inclusiv pentru acțiunile civile rămase în competența instanței penale)

Asigurări pentru răspundere civilă
Știm cu toții că viața presupune drepturi, dar și obligații…

Știm cu toții că viața presupune drepturi, dar și obligații. Atât în plan personal, cât și profesional suntem răspunzatori pentru faptele noastre și consecințele acestora. Noi…

Vezi produs
Polița de asigurare a răspunderii manageriale (D&O) are…

Polița de asigurare a răspunderii manageriale (D&O) are rolul de a proteja directorii executivi și administratorii companiei pentru răspunderea lor personală pentru erori…

Vezi produs
Alături de angajați, clienții sunt cei mai importanți…

Alături de angajați, clienții sunt cei mai importanți pentru afacerea ta, pentru ca fără ei bunurile sau serviciile oferite de compania ta nu ar putea fi valorificate. De aceea…

Vezi produs
Indiferent de domeniul în care îți desfășori activitatea…

Indiferent de domeniul în care îți desfășori activitatea profesională, aceasta presupune și o responsabilitate față de serviciile pe care le prestezi. Fie că ești medic, avocat…

Vezi produs