OMNIASIG extinde acoperirea asigurării de sănătate în această perioadă de criză impusă de COVID-19

OMNIASIG Vienna Insurance Group duce mai departe inițiativele sale ce vizează susținerea comunității, în contextul pandemiei provocate de COVID-19, de această dată prin intermediul asigurării de sănătate, reafirmându-și angajamentul față de clienții săi.

Astfel, în următoarele două luni, pentru toate polițele de asigurări de sănătate, atât cele deja existente în portofoliul companiei, precum și cele nou încheiate în această perioadă, se va extinde acoperirea pentru cazul infectării cu Coronavirus, fără niciun cost suplimentar.

Prin intermediul acestei extinderi a acoperirii, asiguratorul oferă persoanelor asigurate o indemnizație fixă, astfel:

  • indemnizație fixă de 750 lei, în caz de diagnosticare, indiferent dacă este necesară spitalizarea sau doar izolarea la domiciliu sau în alt spațiu special desemnat de autorități;
  • indemnizație fixă de 1.500 lei pentru cazurile diagnosticate severe care necesită îngrijiri medicale în regim de terapie intensivă, într-un spital de stat sau privat, indiferent de numărul de zile de spitalizare.

„În aceste momente atât de dificile pentru întreaga umanitate este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi, fie că vorbim despre companii, autorități sau persoane fizice. De aceea, OMNIASIG a decis să ducă mai departe sprijinul oferit comunității, aducându-și aportul la sănătatea individului, ca parte a unei comunități. Contribuim la susținerea asiguraților noștri diagnosticați cu COVID-19 prin intermediul acestor indemnizații care ajung direct la persoana afectată, căreia îi garantăm astfel un prim pas către recuperare și către revenirea la viața de după pandemie.”

Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group

De asemenea, fiindcă în această perioadă, deplasările sunt restricționate prin Ordonanțele Militare emise de autorități, OMNIASIG oferă persoanelor care au o asigurare de sănătate, posibilitatea de a accesa servicii de consultanță medicală online sau la telefon, acoperind costul acestor servicii medicale la distanță, indiferent dacă sunt accesate în clinici private din lista de parteneri a OMNIASIG sau în alte clinici private din România.

Această extindere a acoperirilor poliței de asigurare de sănătate se va acorda fără niciun cost suplimentar, într-o primă fază, pentru lunile aprilie și mai 2020, urmând ca ulterior să fie analizată oportunitatea prelungirii în funcție de evoluția pandemiei.

Inițiativa OMNIASIG vine în completarea donației de 50.000 euro făcută către Asociația Dăruiește Viață, pentru achiziția echipamentelor necesare pentru spitalele din România în această perioadă.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group au grijă de nevoile de zi cu zi ale peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate pe Bursa de Valori din Viena din 1994 și beneficiază de un rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

Contact

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420