O echipă specializată OMNIASIG se deplasează în Gorj pentru constatarea daunelor avizate în urma cutremurelor - 60 avizări de daune primite până acum

OMNIASIG Vienna Insurance Group este permanent alături de asigurații săi, mai ales în momentele grele și face întotdeauna toate demersurile necesare pentru soluționarea rapidă a daunelor. În urma cutremurelor ce au avut loc pe 13 și 14 februarie 2023, cu hipocentrul în județul Gorj, compania a primit până în acest moment 60* de avizări pentru daune produse la locuințe, spații comerciale, instituții și magazine. Avizarea acestor daune este făcută în baza asigurărilor facultative și obligatorii de locuință sau a celor tip Property încheiate de proprietarii acestor spații. Județele în care au fost avizate daune până în acest moment sunt: Gorj, Cluj, Mehedinți, Hunedoara și Vâlcea.

O echipă extinsă formată din inspectori OMNIASIG specializați în constatarea daunelor non-auto se deplasează în cursul zilei de azi din București, cu trei mașini utilitare dedicate activității pe teren, la fața locului pentru efectuarea constatării daunelor și analiza situației, în vederea soluționării dosarelor de daune în cel mai scurt timp posibil. Această echipă de inspectori specializați completează activitatea echipei locale din județul Gorj care a acționat deja începând de ieri.

O asigurare facultativă a locuinței, în completarea asigurării obligatorii PAD, oferă o protecție completă și siguranța necesară oricărui cămin, precum și o garanție a continuității vieții familiei în cazul în care spațiul respectiv este afectat de un incident precum acesta.

* Număr de avizări daune primite până la momentul emiterii Notei de presă.

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea. 

Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât și în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai VIG au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group 
Mădălina Constantin, Director PR, Marketing & CSR 
Email: PR@omniasig.ro 
Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, București 
Tel. 021.405.74.200372.187.420

www.omniasig.ro

Toate comunicatele Comunicatul următor