București, 12 aprilie 2023
OMNIASIG Vienna Insurance Group susține o comunicare publică transparentă și oferă periodic informații despre activitatea companiei, precum topul celor mai mari despăgubiri plătite pe principalele linii de produse din portofoliul nostru în 2022.
La finalul anului 2022, valoarea totală a despăgubirilor plătite de OMNIASIG a fost de aproximativ 1,1 miliarde lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în această perioadă, își păstrează poziția, ca valoare, cele de pe liniile RCA și Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale).
În clasamentul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire a fost de peste 3,1 milioane lei, plătită în urma unui accident din Marea Britanie în care șoferul român al unui autocamion a schimbat banda fără a se asigura, în timp ce vorbea la telefon și a lovit un motociclu. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului motociclului. Cea de-a doua despăgubire, în valoare de peste 3 milioane lei, a fost plătită pentru vătămări corporale și deces rezultate în urma unui accident petrecut în Franța, în care șoferul român al unui autotractor nu a putut frâna din cauza unor defecțiuni ale sistemului de frânare și a intrat într-o stație de taxare. În urma impactului, 16 autovehicule și stația au fost avariate, iar opt persoane au fost vătămate, din care patru grav rănite și o persoană decedată. Pe cea de-a treia poziție în top este o despăgubire de aproximativ 2,3 milioane lei plătită pentru vătămări corporale în urma unui accident din Grecia, în care șoferul unui autoturism a intrat în intersecție pe culoarea galben intermitent a semaforului și a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar. Accidentul a dus la avarierea celor două vehicule și la vătămarea gravă a motociclistului, rezultând starea de dizabilitate 95% (tetraplegie) a acestuia.
Pe linia asigurărilor PROPERTY, primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate de incendii. Cea mai mare despăgubire, de aproximativ 37 milioane lei, a fost plătită în urma unui incendiu la o fabrică. Pe locul al doilea în acest top se află o despăgubire de peste 2,4 milioane lei, achitată ca urmare a unui incendiu rezultat în urma unei explozii la o rafinărie. Pe locul al treilea, este o daună de aproximativ 2,2 milioane lei, plătită pentru un incendiu la o hală de producție.
Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, primele trei despăgubiri ca valoare au fost provocate și ele de incendii în locuință sau în anexa locuinței, scurtcircuitul fiind cauza comună a acestora. Cea mai mare despăgubire pe acest segment a fost în valoare de peste 410.000 lei, pe locul doi în acest top este o daună în valoare de peste 270.000 lei, iar poziția a treia este ocupată de o despăgubire de aproximativ 240.000 lei.
Incendiul este unul dintre cele mai frecvente cauze ce provoacă daune în locuințe. Conform raportului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) privind evaluarea riscurilor la nivel național, în 2022, numărul total de incendii a fost de 43.234, reprezentând o creștere de 41% față de anul 2021, cu o medie zilnică a acestora de 119. Conform acestui raport, în medie, 19 locuințe au fost afectate de incendii în fiecare zi. Din totalul incendiilor la locuințe în 2022, respectiv 7.070, 34% au fost provocate din cauza coşurilor de fum defecte sau necurăţate, 23% generate de exploatarea echipamentelor electrice defecte sau improvizate, 13% de folosirea unor mijloace de încălzire, 13% de alte împrejurări, 9% de utilizarea focului deschis, 4% din cauza fumatului și 4% din cauza acţiunilor intenţionate.
Tragem pe această cale un semnal de alarmă, prin care încurajăm oamenii să își ia toate măsurile de protecție în vederea reducerii riscurilor de producere a incendiilor. OMNIASIG și-a asumat responsabilitatea de a educa și informa românii cu privire la cele mai eficiente metode de protecție și la utilitatea asigurărilor în cazurile mai puțin fericite.
Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire din 2022 a fost de peste 850.000 lei, fiind plătită în urma unui accident în care autoturismul a derapat și a lovit parapeții autostrăzii. Pe locul al doilea se află o despăgubire de aproximativ 570.000 lei, achitată în cazul unui accident în care un ansamblu tractor cu remorcă a intrat în coliziune cu autobasculanta care circula înaintea sa, aceasta din urmă frânând brusc în momentul în care o căruță a intrat pe sensul său de mers. A treia despăgubire ca valoare, de aproximativ 570.000 lei, a fost achitată în urma unui accident dintre un autoturism și un autobuz, provocat de încercarea șoferului autoturismului de a evita un alt vehicul oprit la trecerea de pietoni, intrând astfel pe contrasens.
Pe linia ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, cea mai mare despăgubire, de aproximativ 130.000 lei, a fost plătită pentru costurile medicale aferente unor multiple fracturi în urma unui accident rutier în Statele Unite ale Americii. A doua despăgubire, de aproximativ 120.000 lei a fost plătită pentru a acoperi costurile medicale aferente unor poli-traumatisme (cranian și toracic) în urma unui accident rutier în Indonezia. Pe a treia poziție se află o despăgubire de aproximativ 95.000 lei, plătită pentru acoperirea unui deces în urma unui accident rutier, în timp ce asiguratul se afla în Portugalia.
În această perioadă, serviciile medicale şi ASIGURAREA DE SĂNĂTATE continuă să aibă o importanţă foarte mare. Astfel, asigurarea de sănătate OMNI+ destinată companiilor și angajaților acestora, a fost accesată de tot mai mulți asigurați în 2022, semn că aceștia au încredere în rețeaua de clinici partenere OMNIASIG și în serviciile oferite. OMNIASIG a plătit peste 47 de milioane de lei în 2022 pentru cele aprox. 170.000 dosare de daună deschise în baza polițelor de asigurare de sănătate OMNI+. Imagistica, medicina de laborator, recuperarea medicală, ginecologia și ORL au fost cele cinci specialități medicale cel mai des accesate de asigurați. Media de vârstă a persoanelor asigurate care au utilizat beneficiile asigurărilor de sănătate în cursul anului 2022 a fost de 38 de ani, atât în ceea ce privește bărbații, cât și femeile.
OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat a fost în anul 2022 de 88,47%.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup cu tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii. Cei peste 29.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 28 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.
Contact: OMNIASIG Vienna Insurance Group Mădălina Constantin, Director PR & Marketing Email: PR@omniasig.ro Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420