București, 25 martie 2024
OMNIASIG Vienna Insurance Group extinde funcționalitățile aplicației sale de mobil, cu o secțiune dedicată ASIGURĂRII DE SĂNĂTATE OMNI+. Experiența asiguraților în utilizarea acestei polițe devine acum mult mai simplă, plăcută și rapidă, printr-un proces 100% digital.
Odată cu crearea unui cont în aplicația de mobil OMNIASIG, asiguratul va beneficia, atât în aplicație, cât și online pe www.omniasig.ro, prin secțiunea „Contul meu”, de o serie de noi facilități precum:
• Solicitarea unei programări la o clinică parteneră OMNIASIG • Solicitarea autorizării unei programări deja stabilite într-o clinică parteneră • Solicitarea de rambursare a costurilor unor servicii medicale • Notificări în timp real direct în aplicație privind stadiul solicitărilor • Încărcarea documentelor necesare autorizării/rambursării costurilor • Harta interactivă a clinicilor partenere OMNIASIG, cu posibilitatea de apelare a acestora direct din aplicație • Anularea unei programări sau solicitarea unei reprogramări • Vizualizarea acoperirilor, a limitelor și a consumului din asigurarea de sănătate, inclusiv pentru dependenții minori • Vizualizarea istoricului solicitărilor și a documentelor încărcate.
„Știm că sănătatea și timpul sunt cele mai prețioase resurse ale tuturor, iar noi, la OMNIASIG, urmărim să avem grijă de aceste resurse importante ale clienților noștri, pentru a le oferi astfel ocazia să se bucure în liniște de toate celelalte momente din viața lor. Încă de la lansarea produsului OMNI+, am avut în vedere să oferim cele mai bune servicii din piața asigurărilor de sănătate. Odată cu lansarea acestor noi funcționalități în aplicația de mobil și pe website-ul nostru, avem astăzi unul dintre cele mai complexe sisteme de accesare a serviciilor medicale prin asigurarea de sănătate. Clienții noștri au flexibilitate deplină în a-și alege modul în care vor să interacționeze cu noi: prin aplicația de mobil OMNIASIG, prin www.omniasig.ro, prin call center-ul nostru specializat, disponibil non-stop sau direct în clinicile partenere, prin platforma OMNIdoc dedicată acestora. Aceste noi funcționalități menite să faciliteze utilizarea asigurării subliniază încă o dată angajamentul nostru puternic față de inovație, corelat cu cele mai înalte standarde de calitate pe care le urmărim în relația cu clienții și partenerii noștri”, a declarat Mihai Tecău, CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group.
Pentru că ne dorim să fim aproape de asigurații noștri și pentru că înțelegem nevoia de interacțiune umană atunci când aceștia se confruntă cu probleme de sănătate, rămâne în continuare disponibilă modalitatea clasică de accesare a beneficiilor medicale din asigurarea de sănătate, prin intermediul specialiștilor noștri de la Call-Center, 021.9669, cu program non-stop.
Noul modul dedicat ASIGURĂRII DE SĂNĂTATE completează funcționalitățile existente în aplicația de mobil OMNIASIG, prin care utilizatorii își pot încheia rapid și sigur o ASIGURARE DE LOCUINȚĂ, obligatorie și facultativă.
Aplicația mobilă OMNIASIG poate fi descărcată gratuit din AppStore și GooglePlay, fiind disponibilă pe Android și iOS.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări fac parte din acest grup cu tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii. Circa 29.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor aproximativ 28 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor’s. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.
Contact:
OMNIASIG Vienna Insurance Group Mădălina Constantin, Director PR, Marketing & CSR PR @ omniasig.ro Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 / www.omniasig.ro