OMNIASIG a înregistrat prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde lei în primele trei trimestre, în creștere cu aprox. 15%
  • Volumul total al primelor brute subscrise a crescut în primele nouă luni ale anului, susținut de o evoluție solidă a principalelor linii de asigurare;
  • Profitul brut, conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, a fost de peste 40 milioane lei;
  • Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de aproape 700 milioane lei.

București, 18 noiembrie 2021

OMNIASIG Vienna Insurance Group a accelerat ritmul de creștere în primele trei trimestre ale anului și a înregistrat rezultate solide, susținute de menținerea strategiei sale de dezvoltare echilibrată și sustenabilă, de inovațiile în digitalizare și tehologie realizate de companie, precum și datorită eforturilor și implicării deosebite a întregii echipe de specialiști OMNIASIG în adaptarea la noul context. Astfel, în primele nouă luni compania a înregistrat o creștere de peste 15% a primelor brute subscrise, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Activitatea companiei, adaptată la contextul impus de pandemia Covid-19, a avut și în această perioadă în centru atenția pentru relația cu clienții și partenerii săi, din dorința de a le oferi permanent o experiență cât mai plăcută și rapidă în accesarea produselor și serviciilor OMNIASIG.

Prime Brute Subscrise: ~1,1 miliarde lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de companie în primele nouă luni ale anului curent a fost de peste 1,1 miliarde lei, în creștere cu peste 15% comparativ cu același interval al anului trecut. Conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, profitul brut înregistrat de companie a depășit 40 milioane lei. În aceeași perioadă, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie s-a ridicat la aproape 700 milioane lei, fluxul de management al daunelor trecând permanent prin etape de îmbunătățire și dezvoltare.

 ,,Aceste rezultate foarte satisfăcătoare reprezintă un cumul al adaptării noastre constante la nevoile clienților, al investițiilor susținute în digitalizare, tehnologie și inovație și, desigur, al implicării și profesionalismului cu care își desfășoară activitatea echipa de specialiști OMNIASIG. În paralel cu obiectivele noastre de business, ne axăm în egală măsură și pe componenta de responsabilitate socială și responsabilitate față de mediul înconjurător, implicându-ne în continuare în acțiuni de CSR și de voluntariat, pentru a veni în sprijinul celor mai puțin norocoși. Pilonul principal pe care ne-am concentrat în acest an este susținerea educației tinerelor generații din comunități dezavantajate, unde am demarat mai multe proiecte adresate unor elevi de liceu din Buzău, prin campania OMNIASIG pentru MAI BINE.”,  a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group. 

Asigurările de sănătate: creștere puternică

În primele trei trimestre ale acestui an, am observat în continuare o conștientizare a nevoii de servicii medicale de calitate, astfel încât linia Asigurărilor de Sănătate a înregistrat din nou o creștere puternică a primelor brute subscrise, ajungând la o valoare de aprox. 35 milioane lei.

O altă linie de asigurări non-auto care a înregistrat o ușoară creștere este cea Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale), volumul subscrierilor ajungând în această perioadă la aprox. 190 milioane lei.

Asigurările auto, CASCO și RCA, au înregistrat cumulat o creștere de peste 15% în primele nouă luni din 2021, valoarea subscrierilor, cumulat pe ambele linii, fiind de aprox. 800 milioane lei. Linia Casco a avut o creștere a primelor brute subscrise de aprox. 20%, iar cea RCA, de aprox. 10%.

Totalul despăgubirilor plătite pe cele două linii cumulat a ajuns la valoarea de aprox. 550 milioane lei, în creștere față de perioada similară a anului anterior.

Plata unui dosar de daună CASCO: ~ 3 zile

 Un obiectiv principal al companiei este de a oferi servicii rapide și la cel mai înalt nivel de calitate în soluționarea și plata daunelor. Astfel, în primele nouă luni ale anului, timpul mediu de plată a unui dosar de daună Casco a fost de 3 zile, a unui dosar de daună RCA, de 4 zile, iar pe linia Asigurărilor de Locuințe, un dosar a fost plătit în medie în 2 zile. Pe segmentul asigurărilor auto, timpul mediu de transmitere a acceptului de plată a fost de 1 zi.

Am observat în acest interval o atenție sporită a clienților și față de Asigurările de Călătorie, având în vedere ușoara creștere a acestei linii, comparativ cu primele trei trimestre ale anului trecut, cu un volum al primelor brute subscrise de aprox. 10 milioane lei. Această evoluție se datorează relaxării interdicțiilor de călătorie între țări în perioada de vară și creșterii gradului de conștientizare a clienților cu privire la utilitatea și necesitatea acestui tip de asigurare.

Și linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Generală a înregistrat o creștere de aproape 15% a primelor brute subscrise, până la valoarea de aprox. 40 milioane lei.

OMNIASIG a încheiat pentru întregul său portofoliu un program solid și complex de reasigurare care permite transferul riscurilor către piețele internaționale specializate, contribuind la întărirea stabilității financiare a companiei. OMNIASIG deține capacitatea financiară necesară pentru a-și onora integral obligațiile de plată asumate prin contractele de asigurare încheiate, datorită parteneriatelor pe care le are cu reasigurători de top, cu rating de minim A acordat de agențiile internaționale de rating.

În această perioadă am remarcat un interes crescut în rândul clienților pentru soluțiile digitale oferite de companie. Printre acestea se numără posibilitatea de a încheia sau reînnoi polițele chiar de acasă, ținând legătura cu reprezentanții companiei; inspecția de risc aferentă încheierii unei polițe Casco și constatarea unei daune pot fi realizate printr-o modalitate video, fără a fi necesară deplasarea, iar daunele pot fi notificate atât online, direct pe website-ul nostru, www.omniasig.ro, cât și la call center, 021.9669.

Aplicația de mobil OMNIASIG

De asemenea, anul acesta compania a lansat și aplicația de mobil OMNIASIG, prin care clienții persoane fizice își pot cumpăra polițe de asigurare sau își pot plăti ratele și primele de asigurare simplu și rapid, în doar câteva minute, direct de pe telefon. În prima etapă, clienții pot achiziționa prin aplicație polița de asigurare a locuinței, obligatorie și/sau facultativă. Compania va include treptat în aplicație o gamă din ce în ce mai largă de produse, precum și un modul de gestionare a daunelor.

Numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz de către OMNIASIG Vienna Insurance Group în primele nouă luni ale anului 2021 a fost în cuantum de 274, în timp ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de 46, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul polițelor de asigurare emise de companie şi care nu au fost anulate, numărul de petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,032% dintre acestea. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună avizate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă 0,15% dintre acestea. 

NPS:88,59%

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Astfel, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în primul semestru al acestui an a fost de 88,59%.

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

 

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

 

Contact: OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR & Marketing

PR @ omniasig.ro

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

www.omniasig.ro

 

Toate comunicatele Comunicatul următor