OMNIASIG lansează MEDICAL PROTECT – Asigurarea de Sănătate, individuală și flexibilă, cu acces rapid la consiliere medicală și suport financiar imediat

București, 15 mai 2025 

OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează MEDICAL PROTECT, o nouă asigurare  individuală de sănătate, concepută pentru a răspunde nevoii tot mai mari de acces rapid la  consiliere medicală. Noua asigurare oferă protecție financiară în fața cheltuielilor medicale  neprevăzute și constituie un sprijin suplimentar în momentele dificile cauzate de probleme 

medicale sau în perioadele de recuperare. 

Polița poate fi încheiată în doar câteva minute, fără completarea unui chestionar medical și fără  evaluare medicală anticipată, atât în orice sediu OMNIASIG sau prin intermediul reprezentanților  autorizați, cât și 100% digital, direct din aplicația George de la BCR.  

Emiterea este simplă, iar asigurarea include, printre altele: 

  •  Acces nelimitat la servicii de TELEMEDICINĂ, disponibile 24/7, pentru aproximativ 20 de  specialități medicale, inclusiv pediatrie
  •  Obținerea unei a doua opinii medicale de la specialiști internaționali pentru un diagnostic  complex, beneficiind de sprijin personalizat pe toată durata gestionării cazului medical; 
  • Un beneficiu de PREVENȚIE, ce permite efectuarea unei verificări medicale periodice  constând în consultații, analize și investigații de rutină, în limita a 500 de lei pe an pentru fiecare  asigurat. 

Pe lângă interacțiunea rapidă cu un medic generalist sau specialist, fără prezență fizică în  cabinetul medical, polița oferă suport financiar sub formă de indemnizații fixe pentru: 

  • SPITALIZARE și POST-SPITALIZARE
  •  INTERVENȚII CHIRURGICALE 
  •  AFECȚIUNI GRAVE, precum cancer, transplant de organ major, anemie aplastică, sau  meningită bacteriană

Prin lansarea MEDICAL PROTECT, ne-am propus să oferim o asigurare de sănătate individuală  accesibilă și adaptată nevoilor actuale ale românilor – atât pentru sprijin financiar în momente  dificile, cât și pentru un acces rapid la consiliere medicală, economisind timp și reducând  deplasările atunci când nu sunt necesare. Protecția financiară, flexibilitatea, accesul la servicii  medicale online și sprijinul în situații neprevăzute dificile, chiar și în cazul unor afecțiuni grave, sunt  elementele-cheie ale acestei asigurări. Credem că fiecare persoană ar trebui să poată beneficia de  o soluție de asigurare modernă, simplu de accesat și eficientă”, a declarat Mihai Tecău, Președinte  Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group. 

„Prin George, ne dorim să oferim clienților BCR nu doar acces la servicii financiare, dar și la cele  mai relevante soluții pentru o viață mai bună – iar sănătatea joacă un rol fundamental în acest  demers. Integrarea asigurării Medical Protect în platforma noastră digitală reprezintă mai mult decat  o funcționalitate: înseamnă încredere. Încredere că ai soluții la îndemână, că poți acționa imediat  și că ești protejat. Este încă un pas prin care îi susținem pe oameni să aibă încredere în ei înșiși și  în deciziile lor, chiar și în momentele dificile. Alături de celelalte produse de protecție disponibile în  George – de viață, de călătorie, pentru locuință, pierderea veniturilor sau accidente – Medical Protect completează ecosistemul nostru de asigurări simple, rapide și relevante pentru viața de zi  cu zi”, a declarat Ramona Badea, Director Executiv Adjunct, Produse si Segmente Retail, BCR

Lansarea noii asigurări vine în contextul creșterii semnificative a costurilor serviciilor medicale  (creștere estimată la 20%-30% în ultimii cinci ani), precum și a nevoii crescânde de certitudine  financiară, flexibilitate, ușurință în accesare, dar și de timp economisit, datorită mediului on-line, unde se pot desfășura consultații și avizări de daune. Prin avantajul accesului digital la servicii  medicale, flexibilitatea acoperirilor și protecția financiară în situații medicale dificile, MEDICAL  PROTECT răspunde cerințelor actuale de a avea o alternativă de acces la servicii medicale de  calitate, fără a simți povara financiară. 

Asigurarea de sănătate MEDICAL PROTECT poate fi o alegere practică, chiar și în situația în  care o persoană deține deja programe de protecție prin asigurări de sănătate sau  abonamente medicale, deoarece MEDICAL PROTECT poate substitui franșizele, co-plățile  sau soldurile limitelor de despăgubire care nu sunt acoperite de alte programe. 

Lansarea MEDICAL PROTECT se bazează pe experiența vastă a OMNIASIG în gestionarea  asigurărilor de sănătate. În 2024, compania a acoperit peste 250.000 de servicii medicale și a  soluționat aproximativ 90.000 de dosare de daună într-un singur an, în baza polițelor de asigurare  de sănătate OMNI+. Aceste date confirmă relevanța și necesitatea unor produse de asigurare de  sănătate moderne, accesibile și flexibile, adaptate nevoilor reale ale populației. 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă de 30 de ani pe piața asigurărilor din România, menținându-se  constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de  asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților  și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la  Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză  complexă pe toate liniile de asigurări generale. 

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de  a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.  

Vienna Insurance Group (VIG) este liderul grupului de asigurări din întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (CEE).  Peste 50 de companii de asigurări și fonduri de pensii din 30 de țări formează un grup cu o tradiție îndelungată, mărci puternice și relații strânse cu clienții. Aproximativ 30.000 de angajați din VIG se ocupă de nevoile de zi cu zi a aproximativ  33 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt listate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga  din 2008 și la Bursa de Valori din Budapesta din 2022. Grupul VIG are un rating A+ cu perspectivă stabilă de către agenția  de rating recunoscută internațional Standard & Poor's. VIG cooperează strâns cu Erste Group, cea mai mare bancă de  retail din Europa Centrală și de Est. 

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR, Marketing & CSR

PR @ omniasig.ro

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 / www.omniasig.ro

 

 

Toate comunicatele Comunicatul următor