OMNIASIG se implică, pentru al șaselea an la rând, în proiectul „Banca de alimente”, alături de Crucea Roșie

OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă să se implice în comunitate, conform strategiei sale de responsabilitate socială și, pentru al șaselea an la rând, participă în programul Banca de alimente derulat de Crucea Roșie, prin campania internă ,,HRANĂ PENTRU SUFLETE, HRANĂ PENTRU ZÂMBETE”. Compania, precum și angajații din toată rețeaua, la nivel individual, donează bani pentru comunități dezavantajate din țară.

Într-o primă etapă a campaniei de anul acesta, am vizat aproximativ 140 de persoane, din 28 de familii monoparentale, fără locuințe sau cu câte trei sau patru copii, care trăiesc în condiții defavorabile în comuna Siliștea-Gumești, din județul Teleorman. Campania, derulată împreună cu Crucea Roșie, va continua în următoarele luni, iar o nouă acțiune va viza o altă comunitate dezavantajată din alt județ.

Respectând cu atenție normele de siguranță impuse de situația actuală, luni, 28 iunie, voluntarii OMNIASIG, alături de cei ai Crucii Roșii, au mers să doneze pachete cu alimente neperisabile și obiecte igienice de bază copiilor și familiilor lor aflate în dificultate, fără venituri sau cu venituri reduse.

Educația viitoarelor generații este un pilon căruia OMNIASIG îi acordă o mare importanță și de aceea a donat și cărți noi bibliotecii școlii. Acum copiii au șansa de a citi cărți care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.

”Urmărim, ca și până acum, să fim mereu responsabili față de societate, atât la nivelul companiei, cât și la nivelul fiecărui angajat în parte, și ne implicăm în comunitățile din care facem parte. Anul acesta, prin această primă acțiune, am venit în sprijinul copiilor din Siliștea-Gumești, dăruindu-le un zâmbet și suport pentru a se dezvolta. Ne-am propus să extindem campania <<Hrană pentru suflete, hrană pentru zâmbete>> și în toamnă, fiind un proiect de suflet pentru noi, în care fiecare angajat se implică mereu cu drag. Le mulțumesc colegilor mei care au dat încă o dată dovadă de generozitate, empatie și grijă față de cei care au nevoie de ajutor. De asemenea, mulțumim Crucii Roșii pentru șansa pe care ne-o acordă în fiecare an de a fi mai buni, pentru tot suportul și sperăm să continuăm acest parteneriat frumos și în anii următori,”  a declarat Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

 

Pandemia COVID-19 nu este doar o criză de sănătate, ci și o criză socială și economică. Ea a afectat îndeosebi oamenii săraci, accentuând probleme sociale deja existente. Nimeni nu trebuie lăsat singur în fața acestei provocări. Asigurarea unui minim necesar de hrană a devenit o preocupare constantă pentru organizația noastră. Suntem recunoscători OMNIASIG  pentru parteneriatul devenit deja o tradiție și le aducem mulțumiri pentru implicarea generoasă.” – Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

 

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

 

Contact: OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Comunicare

Email: PR @ omniasig.ro

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

www.omniasig.ro

Toate comunicatele Comunicatul următor