OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează aplicația de mobil „OMNIASIG”, prin care clienții persoane fizice își pot cumpăra polițe de asigurare sau își pot plăti ratele și primele de asigurare foarte simplu și rapid, în doar câteva minute, direct de pe telefon.
Aplicația oferă un proces 100% digital de achiziție a polițelor, are o interfață intuitivă, ușor de folosit și a fost configurată pornind de la obiectivul principal de a oferi o experiență cât mai plăcută utilizatorului. În același timp, aplicația oferă și măsuri de securitate sporite, precum autentificarea biometrică, pentru a putea păstra confidențialitatea datelor clienților.
Prin intermediul acestei aplicații, compania urmărește să explice consumatorilor din România cât mai simplu, transparent și clar asigurările, precum și de a le face cât mai accesibile acestora, la doar un click distanță. Aplicația poate fi descărcată din AppStore și GooglePlay, fiind disponibilă pe Android și iOS.
Crearea unui cont în aplicația de mobil OMNIASIG și emiterea unei polițe de asigurare a locuinței (obligatorii, facultative sau pachet format din aceste două polițe), durează mai puțin de 10 minute. Clienții își pot gestiona în contul lor toate polițele emise din aplicație. În această primă etapă, clienții pot achiziționa prin aplicație, din confortul propriei case, polițe de asigurare a locuinței: polița obligatorie PAD, polița de asigurare facultativă a locuinței, sau un pachet ce le include pe ambele.
”Digitalizarea reprezintă de mai mult timp un pilon foarte important în strategia noastră de dezvoltare, pentru că lumea este într-o continuă schimbare. OMNIASIG este o companie orientată mereu către client și se adaptează permanent, oferind soluții inovatoare care să răspundă nevoilor asiguraților noștri. Astfel, lansăm acum acest nou tool digital adaptat momentului, aplicația de mobil OMNIASIG, prin care venim în sprijinul consumatorilor din România, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa o poliță de asigurare la doar un click distanță. În perioada următoare, aplicația se va dezvolta și va include noi facilități, din ce în ce mai utile pentru asigurații noștri.”
Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group
OMNIASIG va include treptat în aplicație o gamă din ce în ce mai largă de produse, precum asigurările auto, de călătorie sau asigurările de sănătate. Totodată, în următoarea etapă, în aplicație va fi implementat întregul proces de soluționare a daunelor, integral digital.
Lansarea acestei aplicații de mobil face parte din strategia de inovare a companiei, prin care OMNIASIG pune pe primul plan nevoile clienților, oferindu-le o experiență cât mai plăcută, sigură și ușoară, în relația cu produsele și serviciile din portofoliu.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă de peste 25 de ani pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale. OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum și în Europa Centrală și de Est. Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.
Contact: OMNIASIG Vienna Insurance Group Mădălina Constantin, Director PR & Marketing PR@omniasig.ro Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 www.omniasig.ro