OMNIASIG Vienna Insurance Group (VIG) este compania de asigurări care, conform datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, s-a situat atât în 2015, cât și în primul trimestru al acestui an, pe primul loc în piață în funcție de volumul total al despăgubirilor plătite. Compania a plătit în prima jumătate a lui 2016 despăgubiri totale de 282,71 milioane lei.
În primul semestru al acestui an, incendiile au reprezentat cele mai frecvente cauze pentru care OMNIASIG a plătit daunele cele mai semnificative, ca valori punctuale.
Pe segmentul PROPERTY, pagubele cele mai însemnate au fost cauzate de incendii și inundații. Cea mai mare despăgubire pe această linie, respectiv de 7,24 milioane lei, a fost plătită în urma unui incendiu la un hotel. Un altul, care a afectat un depozit de piese și accesorii auto, este responsabil pentru a doua mare daună din topul de pe acest segment din prima jumătate a lui 2016, respectiv 2,82 milioane lei. Locul trei este ocupat tot de un incendiu, de data aceasta la o fabrică de lemne. Proprietarii au fost despăgubiți cu 653.486 lei.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2016 – PROPERTY
Crt. | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
---|---|---|
1 | 7.240.391 | Incendiu la un hotel |
2 | 2.818.438 | Incendiu la un depozit de piese și accesorii auto |
3 | 653.486 | Incendiu la o fabrică de lemne |
4 | 588.476 | Din cauza precipitațiilor abundente, a fost inundat subsolul clădirii firmei și curtea interioară |
5 | 522.153 | Incendiu la un restaurant |
Cele mai mari sume plătite în primul semestru al anului în curs pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Auto Obligatorie (RCA) au fost reprezentate, ca și în perioadele anterioare, de despăgubirile pentru vătămări corporale și daune morale. Cea mai mare despăgubire pe această linie, în valoare de 2,87 milioane lei, a fost achitată în cazul unui accident auto provocat de un șofer care, din cauza neatenției, a acroșat un cap de pod. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, provocând vătămări corporale minorului care se afla în mașină.
Pe a doua poziție din clasamentul daunelor se află o despăgubire în valoare de 1,80 milioane lei, plătită în cazul unui accident provocat de un șofer care a lovit două persoane care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. Au fost despăgubite daunele materiale și morale, la care s-a adăugat o rentă viageră. A treia despăgubire, ca valoare, de 1,33 milioane lei, a fost plătită în cazul unui accident în care un autotractor cu semiremorcă a accidentat o persoană aflată pe trecerea de pietoni, în acest caz fiind vorba de daune morale și materiale.
Conform unei analize realizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru cel de-al doilea semestru al anului 2015, OMNIASIG este asigurătorul care plătește cel mai rapid daunele aferente polițelor RCA. În medie, durata pentru realizarea plății este de 6 zile/dosar.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2016 – RCA
Crt. | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
---|---|---|
1 | 2.865.407 | Vătămări corporale |
2 | 1.799.389 | Vătămări corporale |
3 | 1.339.000 | Vătămări corporale |
4 | 1.063.140 | Deces și vătămare corporală |
5 | 684.603 | Deces și vătămare corporală |
Cea mai mare despăgubire plătită în prima jumătate a lui 2016 pe linia asigurărilor CASCO a fost în valoare de 333.342 lei, reprezentând o daună totală survenită din cauza pierderii controlului autoturismului și a ieșirii acestuia de pe carosabil, urmată de rostogolirea mașinii pe o distanță de 200 de metri.
Următoarea despăgubire în ordinea valorii ajunge la 314.129 lei și a fost achitată tot în urma unei daune totale. Șoferul unui autoturism a fost implicat într-un accident în lanț survenit pe autostradă. Pe a treia poziție a clasamentului se află o despăgubire în valoare de 292.939 lei, reprezentând o daună totală survenită în urma unui derapaj, soldat cu o ieșire de pe carosabil și răsturnarea autoturismului.
În cazul dosarelor de daună aferente polițelor CASCO, OMNIASIG plătește despăgubirile, în 95% din cazuri, în mai puțin de 5 zile de la data depunerii ultimului document la dosar.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2016 – CASCO
Crt. | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
---|---|---|
1 | 333.342 | Daună totală – pierdere control autoturism și rostogolire |
2 | 314.129 | Daună totală – accident în lanț pe autostradă |
3 | 292.939 | Daună totală – derapaj și răsturnare a autoturismului |
4 | 250.825 | Daună totală – accident și ricoșeu al autoturismului într-un alt vehicul |
5 | 241.853 | Daună totală - pierdere control autoturism și plonjare în șanț |
În ceea ce privește ASIGURĂRILE DE LOCUINȚE, cea mai mare despăgubire s-a ridicat la 258.000 lei, sumă plătită în cazul unui incendiu care a afectat o locuință achiziționată prin credit ipotecar. Pe a doua poziție a clasamentului se află un alt incendiu care a izbucnit într-un apartament aflat la mansarda unui bloc. Despăgubirea a fost în cuantum de 218.867 lei. A treia daună din clasament se ridică la 148.611 lei și a fost achitată în urma unui incendiu produs la mansarda unui imobil.
Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2016 – Asigurări de locuințe
Crt. | Valoarea despăgubirii plătite, RON | Cauza |
---|---|---|
1 | 258.000 | Incendiu la o locuință achiziționată prin credit ipotecar |
2 | 218.867 | Incendiu la un apartament aflat la mansarda unui bloc |
3 | 148.611 | Incendiu produs la mansarda unei locuințe |
4 | 146.711 | Incendiu extins de la apartamentul alăturat |
5 | 115.720 | Incendiu extins de la apartamentul alăturat |
Indicatori financiari
Compania își dovedește în continuare stabilitatea financiară, prin menținerea indicatorilor de solvabilitate și lichiditate la niveluri ridicate. Astfel, capitalul social al companiei este de 463.807.666 lei, iar indicatori financiari, conform Solvency II sunt:
- SCR (Cerința de capital de solvabilitate / Solvency Capital Requirement): 224.585.825,58 lei.
- MCR (Cerința de capital minim / Minimum Capital Requirement): 88.072.382,94 lei.
- OF (Fonduri proprii / Own Funds): 338.446.823,89 lei.
- Gradul de solvabilitate: 1,51 (peste limita minimă).
OMNIASIG Vienna Insurance Group deţine un program complex de reasigurare care acoperă toate portofoliile importante subscrise şi permite transferul riscurilor către piețele internaționale specializate, contribuind la întărirea stabilității financiare a companiei. Dintre companiile situate în topul mondial al reasigurătorilor care participă la contractele de reasigurare ale OMNIASIG VIG enumerăm: Gen Re (rating AA+ Standard&Poor's), Hannover Re (rating AA- Standard&Poor's), SCOR (rating AA-Standard&Poor's), R+V Versicherung AG (rating AA- Standard&Poor’s), Partner Re (rating A+ Standard&Poor's), Sindicate Lloyd's (rating A+ Standard&Poor's), VIG Re (rating A+ Standard&Poor's), Mapfre Re (rating A Standard&Poor's), Endurance (rating A Standard&Poor's).
OMNIASIG VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.
Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi in Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor. Având aproximativ 23.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe principalele pieţe unde îşi desfăşoară activitatea. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.
Contact:
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Mădălina Constantin, Director PR și Marketing
madalina.constantin@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420