OMNIASIG extinde acoperirea asigurării de călătorie în contextul pandemiei Covid-19

OMNIASIG Vienna Insurance Group a pus pe primul loc grija față de clienți și parteneri încă de la începutul crizei medicale generate de Covid-19. Această responsabilitate a fost demonstrată atât prin modul în care s-a aliniat la normele și măsurile impuse de autorități pentru derularea activității de zi cu zi, cât și prin adaptarea proceselor și procedurilor la un mod de lucru mult mai digitalizat, precum și prin adaptarea produselor la nevoile actuale ale consumatorilor. 

Sănătatea și protecția clienților și partenerilor noștri sunt printre principalele preocupări ale companiei în dezvoltarea și adaptarea produselor și serviciilor noastre. Astfel, pentru a răspunde nevoilor clienților noștri de protecție sporită în contextul actualei pandemii de Covid-19, am decis adoptarea unei măsuri speciale privind extinderea, fără niciun cost suplimentar, a acoperirii polițelor de călătorie în străinătate pentru toți asigurații care au deja o astfel de poliță, sau care vor încheia una. Această acoperire extinsă este valabilă pentru toate polițele de asigurare de călătorie în străinătate, și include de acum și asistența medicală de urgență în cazul infectării cu coronavirus, precum și repatrierea, în caz de deces cauzat de COVID-19. Acoperirea extinsă este aplicabilă indiferent de țara de destinație, pentru evenimente produse începând cu 22 iulie 2020, fiind valabilă până la data la care se va comunica decizia de modificare sau încetare a acestei măsuri speciale, decizia urmând a produce efecte pentru viitor.

Prin astfel de măsuri, compania continuă strategia sa de dezvoltare pe segmentele de asigurări non-auto, oferind servicii de cea mai înaltă calitate pentru acoperirea riscurilor de călătorie peste granițe. 

OMNIASIG Vienna Insurance Group, companie prezentă de 25 de ani pe piața asigurărilor din România, se menține constant în topul celor mai mari 3 asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale. OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea. 

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii esteformat din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate pe Bursa de Valori din Viena din 1994 și beneficiază de un rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's.

Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR@omniasig.ro  / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

Toate comunicatele Comunicatul următor