Accident Aviatic

OMNIASIG Vienna Insurance Group (VIG) confirmă faptul că cele două polițe încheiate cu Școala Superioară de Aviație pentru aeronava implicată în tragicul accident din 20 ianuarie 2014, polițe de RĂSPUNDERE CIVILĂ FAŢĂ DE TERŢI şi cea de ASIGURARE DE ACCIDENTE A PERSONALULUI NAVIGANT ŞI A PASAGERILOR, sunt valide și în vigoare, fiind protejate prin reasigurare la reasigurători de prestigiu de pe piața externă.

OMNIASIG VIG își va onora obligațiile care decurg din contractele de asigurare, orice informații contrare care au apărut în presă au caracter speculativ. Reprezentanți ai OMNIASIG VIG au fost prezenți la locul accidentului, iar la nivelul companiei a fost constituită imediat o echipă de specialiști dedicată soluționării acestui caz.

Imediat ce vom primi documentele necesare, compania va instrumenta cu celeritate dosarele de daună și își va îndeplini integral obligațiile contractuale.

OMNIASIG VIG are o experiență bogată și îndelungată în domeniul asigurărilor aviatice, precum și specialiști recunoscuți în piață pe acest segment, astfel încât va soluționa rapid, cu profesionalism și cu deplină responsabilitate acest caz.

OMNIASIG Vienna Insurance Group îşi exprimă încă o dată profundul regret pentru acest tragic accident şi transmite cele mai bune gânduri victimelor şi familiilor acestora.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este una dintre cele mai mari companii de asigurări din România, având un capital social de 386.545.383 lei, un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă. OMNIASIG VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Consiliul de Supraveghere şi Directorat. În prezent, Vienna Insurance Group, prin toate companiile membre, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

Vienna Insurance Group (VIG) este liderul pieţei asigurărilor atât în Austria cât şi în Europa Centrală şi de Est. Aproximativ 50 de companii în 24 de ţări formează un Grup cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi relaţii strânse cu clienţii. VIG are o experienţă în domeniul asigurărilor de aproape 190 de ani. Cu aproximativ 24.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe pieţele sale de bază. Aşadar, Grupul este poziţionat excelent pentru a profita de oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 milioane de oameni. Vienna Insurance Group este cea mai bine clasată companie conform ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena; acţiunile sale sunt listate şi la Bursa de Valori din Praga.

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile oferite de OMNIASIG Vienna Insurance Group sunt disponibile pe www.omniasig.ro şi în cadrul tuturor unităţilor teritoriale ale companiei.

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

madalina.constantin@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

Toate comunicatele Comunicatul următor