București, 28 martie 2022
OMNIASIG Vienna Insurance Group susține o comunicare transparentă, oferind, periodic, date despre activitatea companiei, printre care și cele mai însemnate despăgubiri plătite pe principalele linii de produse din portofoliu din 2021.
În 2021, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de peste 940 milioane lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în această perioadă se evidențiază ca valoare cele de pe liniile RCA și Property.
Astfel, pe linia asigurărilor RCA, cea mai mare despăgubire a fost de aproximativ 2 milioane lei, plătită în urma unui accident în care șoferul, conducând sub influența băuturilor alcoolice, a lovit mortal un polițist care îi semnalase oprirea pentru un control în trafic, iar după aceea a continuat să conducă în viteză, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard, accidentându-se. Cea de-a doua despăgubire, în valoare de aproape 1,6 milioane lei, a fost plătită pentru vătămări corporale, rezultate în urma unui accident în lanț în Italia, provocat de vinovatul asigurat RCA, care a lovit din spate trei autoturisme. În urma accidentului, șoferii celor trei vehicule au suferit vătămări corporale, iar un pasager a fost transportat cu elicopterul la spital, la terapie intensivă. Pe cea de a treia poziție în top este o despăgubire de peste 1,4 milioane lei plătită în urma unui accident cauzat de depășirea vitezei legale în localitate și rezultat cu decesul unui pieton.
În clasamentul aferent liniei PROPERTY, cea mai mare despăgubire, de aproximativ 11,5 milioane lei, a fost plătită ca urmare a unui incendiu la fabrica de hârtie și carton Pehart Tec, din Dej, județul Cluj.
Gabriel Stanciu
Director General
Pehart Tec
„În luna mai, anul trecut, un incendiu de proporții a izbucnit într-una dintre halele noastre de producție din Dej, în urma căruia ne-au fost foarte serios avariate atât echipamentele de producție, cât și clădirea respectivă. A fost un moment extrem de greu și tensionat pentru noi și ne-am bucurat că niciunul dintre angajați nu a fost rănit. Datorită faptului că aveam încheiată la OMNIASIG o Asigurare de Incendiu și Alte Riscuri, am reușit să ne redresăm și să ne reluăm activitatea
într-un timp pe care îl pot cataloga drept foarte scurt, având în vedere severitatea pagubelor înregistrate în urma incendiului. Despăgubirea ne-a fost plătită extrem de rapid de OMNIASIG, astfel încât am putut avea o continuitate a business-ului, pe care, fără o astfel de poliță de asigurare, nu ne-am fi putut baza”, a declarat Gabriel Stanciu, Director General, Pehart Tec.
Pe locul al doilea în topul PROPERTY se află o despăgubire de aproximativ 2,3 milioane lei, achitată ca urmare a unui furt de electronice dintr-un depozit. Pe locul al treilea, este o despăgubire de aproximativ 1,7 milioane lei, plătită ca urmare a unui incendiu la un depozit, unde au fost avariate stocul de marfă și mijloacele fixe.
Pe linia CASCO, cea mai mare despăgubire din 2021 este de peste 500.000 lei, fiind plătită în urma unui accident în care autoturismul a derapat din cauza condițiilor meteo și a intrat în parapetul de la marginea șoselei. Pe locul al doilea se află o despăgubire tot de peste 500.000 lei, achitată în cazul unei autoutilitare, care a ars în întregime din cauza unui incendiu la motor. A treia despăgubire ca valoare a fost de asemenea de peste 500.000 lei, fiind plătită în urma unui incendiu la motorul unui autocar, declanșat în timpul deplasării.
Pe linia ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, primele trei despăgubiri ca valoare au fost toate provocate de incendii. Cea mai mare despăgubire a fost în valoare de peste 200.000 lei, aici incendiul survenind în anexa locuinței, extins apoi în mansarda casei, din cauza unui scurt-circuit. Pe locul doi în top este o despăgubire în valoare tot de peste 200.000 lei, plătită în urma unui incendiu la o casă din vecinătate, care s-a propagat și la locuința asiguratului OMNIASIG.
George T.
Proprietarul locuinței afectate de incendiu
„Am considerat întotdeauna că o asigurare este o plasă de siguranță pentru mine și pentru familia mea, mai ales o poliță de asigurare a locuinței. În același timp, mă gândeam și că mie nu mi se poate întâmpla ceva... Cu toate acestea, anul trecut, s-a întâmplat ca un incendiu care izbucnise la casa unor vecini, să se extindă până la casa mea. Au fost foarte serios afectate și avariate toate zonele din locuință: parterul, etajul, acoperișul, bunurile din casă, inclusiv finisajele interioare și exterioare. Nu știu ce aș fi făcut dacă nu aveam această poliță de asigurare a locuinței, în care am avut inclusă și acoperirea pentru bunuri, pentru că nu aș fi reușit să susțin toate cheltuielile de refacere a casei, pagubele au fost majore”, a declarat George T., proprietarul locuinței afectate de incendiul mai sus menționat.
Poziția a treia este ocupată de o despăgubire de aproape 200.000 lei, plătită în urma unui incendiu provocat de un scurt-circuit în camera centralei dintr-o anexă a locuinței.
INCENDIUL este unul dintre cele mai frecvente cauze ce provoacă daune în locuințe. Conform raportului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind evaluarea riscurilor la nivel național, în 2021 numărul total de incendii a fost de 30.597, ceea ce înseamnă că zilnic au loc 84 incendii. Din totalul incendiilor, 6.976 au avut loc în locuințe, iar numărul acestora este în creștere cu 2,96% față de anul trecut.
Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, cea mai mare despăgubire a fost de peste 120.000 lei, achitată pentru costurile de spitalizare și tratament în cazul unei persoane ce a suferit un atac cerebral în SUA. A doua despăgubire din acest top este tot de peste 120.000 lei și a fost plătită ca urmare a unui deces survenit în cadrul unui accident de muncă în Germania. Pe a treia poziție se află o despăgubire tot de peste 120.000 lei, plătită pentru costurile medicale și de spitalizare generate de un abces, în SUA.
Pe linia ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE, primele trei cele mai mari despăgubiri individuale plătite de OMNIASIG au fost de aproximativ 50.000 lei fiecare, pentru afecțiuni critice, precum cancer de pancreas, tumoră cerebrală și neoplasm mamar. Următoarele două despăgubiri au fost de aproximativ 30.000 lei fiecare, pentru diagnosticarea unor afecțiuni oncologice.
Plata unui dosar CASCO:
~3 zile
Un obiectiv principal al companiei este de a oferi servicii rapide și la cel mai înalt nivel de calitate în soluționarea și plata daunelor. Astfel, timpul mediu de plată a unui dosar de daună Casco la OMNIASIG este de 3 zile, a unui dosar de daună RCA, de 4 zile, iar pe linia Asigurărilor de Locuințe, de 2 zile, de la data depunerii ultimului document necesar la dosar. Pe segmentul asigurărilor auto, timpul mediu de transmitere a acceptului de plată este de 1 zi.
OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în anul 2021 a fost de 88,36%.
OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor peste 25 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.
OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât și în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Grupul VIG beneficiază de rating A+ cu perspective stabile din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.
Contact: OMNIASIG Vienna Insurance Group
Mădălina Constantin, Director PR & Marketing
Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti
Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 / www.omniasig.ro