„OMNIASIG pentru MAI BINE” – patru ani de implicare constantă în educația viitoarei generații

București, 19 aprilie 2022

Pentru OMNIASIG Vienna Insurance Group, responsabilitatea socială este o parte integrantă a strategiei de business. Astfel, prin campania „OMNIASIG pentru MAI BINE”, ajunsă la cel de-al patrulea an, continuăm, alături de Fundația World Vision România, demersurile de susținere a generației viitoare. În această etapă a proiectului, ne-am îndreptat atenția către județul Buzău, unde investim în educația a 105 elevi din mediul rural, oferind sprijin material și financiar pe întreg parcursul anului școlar 2021–2022. Investiția constă în multiple acțiuni de educație și consiliere, care au ca scop continuarea studiilor din învățământul liceal și îndrumare pentru calificarea profesională. Acestea sunt completate de câteva acțiuni de sustenabilitate și de protecție a mediului, menite să ofere altfel de lecții viitoarei generații, mai aproape de natură, dincolo de ușile instituțiilor școlare.

Proiectul „OMNIASIG pentru MAI BINE” a debutat în 2019 cu o acțiune complexă de reabilitare și dotare cu mobilier a școlii din Malu Roșu, comuna Armășești, județul Ialomița. În 2020, având în vedere contextul pandemic, nevoia principală a copiilor din Malu Roșu a fost aceea de a-și continua studiile de acasă, online. Pentru a rezolva această necesitate, am achiziționat și donat 34 de tablete, la pachet cu abonamante internet pentru următorii doi ani.   

Din 2021 până în prezent, proiectul a continuat cu:

  • O tabără de vară, desfășurată la Poiana Brașov, în perioada 13–16 august 2021, dedicată copiilor din comunități defavorizate, unde 25 de elevi de liceu s-au bucurat de multiple activități educative, axate pe experimentare. Pentru copii, această tabără a fost un prilej de autocunoaștere și dezvoltare.
  • La începutul acestui an școlar, angajații OMNIASIG au participat ca voluntari în cadrul proiectului ,,Back to School”, având ocazia să sprijine educația a  55 de elevi din mediul rural din județul Buzău, care fac naveta zilnic pentru a ajunge la liceu. Aceștia au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite, care le vor fi de folos pe tot parcursul anului școlar.
  • Burse școlare lunare pentru 25 de elevi proveniți din familii defavorizate pentru întreg anul școlar 2021-2022, ce nu au posibilitatea de a-i susține financiar în școală. Astfel, îi încurajăm să își continue studiile, acoperind parțial costurile în funcție de nevoile fiecărui elev. Toți cei 25 de elevi au primit un pachet cu rechizite la începutul anului școlar constând în caiete, penar, pixuri, creioane și alte obiecte necesare studiului, iar pentru patru eleve am achiziționat tablete pentru a putea participa la sesiunile online din cadrul proiectului și la orele de curs. De asemenea, în pragul Sărbătorilor de Crăciun, am oferit bursierilor pachete cu dulciuri și cărți de dezvoltare personală sau orientare vocațională, cadouri care să contribuie la evoluția și formarea lor. În funcție de nevoile educaționale, pasiunile și talentele identificate în urma întâlnirilor cu elevii, bursele acoperă parțial: testarea aptitudinilor muzicale a trei elevi pentru a începe lecții de canto și chitară cu sprijinul unei școli de muzică, meditațiile la limba engleză și matematică pentru patru elevi și sprijinirea unui elev ce și-a ales ca traseu vocațional Facultatea de Drept, alături de un specialist în domeniul juridic. Conform monitorizării lunare a situației școlare a celor 25 de elevi, aceștia au înregistrat rezultate foarte bune la învățătură, cele mai multe medii de la finalul semestrului întâi se încadrează între notele 8 și 10, iar cea mai mică medie fiind de nota 7.
  • O componentă importantă a campaniei „OMNIASIG pentru MAI BINE” o reprezintă consultanța vocațională. Astfel, am organizat șapte sesiuni de mentorat de grup pentru elevii de liceu, prin care 13 voluntari din companie au împărtășit din experiențele și cunoștințele lor și i-au inspirat pe copii în alegerea unei cariere.

În 2022, proiectul va continua cu:

  • Sesiuni de mentorat 1 la 1, prin care colegii noștri dornici să se implice în proiect vor descoperi nevoile și dorințele fiecărui elev și vor oferi îndrumare profesională și personală.
  • Fonduri pentru reabilitarea unui spațiu de joacă și a unui spațiu verde din localitatea în care tinerii elevi trăiesc și își desfășoară activitățile zilnice.

Scriem un nou capitol al campaniei noastre OMNIASIG pentru MAI BINE, alături de World Vision România. Este un capitol despre viitor, despre dorințe și visuri care se pot împlini doar cu educația corectă. Avem datoria morală de a ne implica în comunitățile din care facem parte, de a contribui la construirea unui viitor mai bun și de a investi în facilitarea accesului la educație a tinerilor din mediul rural, care nu se bucură de aceleași privilegii ca cei din urban. Ne bucurăm să colaborăm pentru al patrulea an consecutiv cu prietenii de la World Vision România și împreună să le asigurăm acestor copii condiții mai bune de învățare și un mediu corespunzător dezvoltării lor armonioase”, declară Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.

„Educaţia este singura şansă pentru o lume mai bună. Credem cu tărie în educaţie şi puterea ei de a schimba vieţi, comunităţi, societăţi. Iar faptul că avem parteneri care au încredere în copiii noştri din mediul rural, care îi susţin pe termen lung, asemenea OMNIASIG, ne bucură şi ne responsabilizează. Campanii precum OMNIASIG pentru MAI BINE dau cu adevărat o şansă acestor copii, prin susţinerea pe termen lung, personalizată pe nevoile lor. Viitoarea generaţie este şi responsabilitatea noastră şi evoluţia lor ne dă speranţă”, declară Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.

OMNIASIG susține și investește în educația copiilor din medii defavorizate, dornici să învețe și să își construiască un viitor mai bun, și le oferă suport și oportunități egale cu colegii lor din mediul urban, asigurându-le toate resursele pentru a merge la școală și pentru a avea rezultate cât mai bune la învățătură. Focusul principal în campanie îl reprezintă sprijinirea elevilor înspre a-și continua studiile, contribuind astfel la diminuarea ratei de abandon școlar în rândul tinerilor. 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea ce întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea. 

Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât și în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Grupul VIG beneficiază de rating A+ cu perspective stabile din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group  Mădălina Constantin, Director PR & Marketing  Email: PR@omniasig.ro  Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti  Tel. 021.405.74.200372.187.420

www.omniasig.ro

Toate comunicatele Comunicatul următor