Cele mai mari despăgubiri plătite de OMNIASIG în 2019 pe linia asigurărilor de locuință și Property

Pentru o comunicare transparentă cu privire la domeniul său de activitate, OMNIASIG Vienna Insurance Group întocmește periodic topul celor mai mari despăgubiri plătite pe principalele linii de produse din portofoliul companiei.

În 2019, valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de peste 821 milioane lei, cu 27% mai mare față de anul anterior. În topul celor mai mari despăgubiri plătite pe liniile asigurărilor de LOCUINȚĂ și PROPERTY, cauzele celor mai multe pagube înregistrate în decursul anului 2019, au fost incendiile.

Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, cea mai mare despăgubire plătită a fost în valoare de aproximativ 620.000 lei, sumă plătită în urma unui incendiu izbucnit la mansarda unui imobil. Pe locul al doilea se află o despăgubire plătită pentru o vilă afectată de alunecări de teren, despăgubire în valoare de circa 591.000 lei. A treia despăgubire, în valoare de 440.000 lei, a fost plătită pentru o casă afectată de alunecări de teren.

În cazul daunelor produse ca urmare a riscurilor de apă de conductă și refulare, inundare și răspundere civilă în cazul acestor riscuri, OMNIASIG plătește despăgubirea în maxim 3 zile lucrătoare de la data avizării daunei, doar pe baza unui deviz telefonic, dacă acestea se încadrează în limita a 2.000 lei.

În 2019, pe linia asigurărilor PROPERTY, una dintre cele mai mari despăgubiri plătite de companie în ultimii ani a fost cea provocată de incendiul de la fabrica de condimente Solina, incident pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 50 milioane lei. Pe locul al doilea, ca urmare a unui incendiu izbucnit într-o cameră RMN, declanșat din cauza unui scurtcircuit, se află o despăgubire de peste 3 milioane lei. A treia poziție în topul acestui segment este ocupată de un furt dintr-un depozit, pagubă pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 1,2 milioane lei.

Începând cu anul 2018, pentru a veni în sprijinul asiguraților prin reducerea timpului de instrumentare, precum și prin simplificarea procesului de constatare a daunelor, OMNIASIG a introdus facilitatea de autoconstatare pentru persoanele juridice, în anumite condiții.

Pe segmentul aferent ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, cea mai mare despăgubire, în valoare de peste 240.000 lei, a fost achitată în cazul unui traumatism intern, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Pe a doua poziție se află o despăgubire de peste 140.000 lei, sumă plătită în cazul unui infarct, tot în SUA. Locul al treilea este ocupat de o despăgubire de aproximativ 64.000 lei pentru un accident la ski, în urma căruia asiguratul a suferit o fractură de braț în Austria.

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai însemnată despăgubire însumează aproximativ 780.000 lei și a fost plătită în urma unui accident în care un autocamion care transporta bușteni s-a răsturnat în timpul deplasării. Pe locul al doilea se situează o despăgubire de peste 410.000 lei, pentru un autotractor care a lovit în spate un camion staționat pe banda de urgență. A treia despăgubire, în valoare de aproximativ 383.000 lei, a fost achitată în cazul unui autocar care se deplasa pe o autostradă din Spania. Șoferul a sesizat o defecțiune, a oprit la timp, a solicitat intervenția pompierilor, însă, autocarul a ars în întregime.

Întrucât OMNIASIG dispune de o rețea de aproximativ 700 de unități reparatoare partenere, cei mai mulți dintre asigurații segmentului CASCO, aleg să își repare autovehiculele avariate în unităţi reparatoare partenere OMNIASIG. Avantajul principal al realizării reparațiilor în cadrul unităților partenere este reprezentat de garanția calității, precum și de proceduri simplificate, cum ar fi decontarea costurilor, realizată direct între asigurător și service, fară implicarea financiară a asiguratului.

În topul aferent liniei RCA, cea mai mare despăgubire, în valoare de peste 3,1 milioane lei a fost plătită în urma unui accident în care un ansamblu format dintr-un autocamion și o semiremorcă a lovit violent un autovehicul staționat regulamentar pe banda de urgență, rezultând vătămarea corporală a trei persoane. Pe a doua poziție se află o despăgubire de peste 2,6 milioane lei, achitată în cazul unei coliziuni dintre două autovehicule care circulau în sensuri opuse, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane. Cea de-a treia despăgubire în topul liniei RCA este în valoare de peste 2,4 milioane lei, fiind plătită în urma unui accident în care un autocar a intrat pe contrasens, acroșând un autovehicul în care se aflau cinci persoane. În urma accidentului au fost rănite trei persoane, dintre care una foarte grav.

OMNIASIG Vienna Insurance Group oferă posibilitatea de soluționare 100% digitală a unui dosar de daună pentru polițele CASCO și RCA. Această facilitate presupune digitalizarea completă a procesului de întocmire și instrumentare a dosarului de daună, care poate fi realizat și de la distanță, fără ca asiguratul să fie nevoit să se deplaseze la punctele de constatare OMNIASIG. Serviciul oferă și posibilitatea de a efectua constatarea unei daune video, doar prin intermediul unui telefon de tip smartphone. Întreg procesul poate fi parcurs în pași simpli și durează câteva minute, asiguratul economisind timp semnificativ în realizarea procesului de instrumentare a daunei. Astfel, clientul, asistat prin telefon de reprezentantul OMNIASIG, parcurge online etapele necesare întocmirii dosarului de daună și surprinde în imagini zonele afectate ale autovehiculului. La final, acesta primește procesul verbal de constatare, îl semnează electronic direct pe ecranul telefonului și optează pentru varianta de despăgubire dorită.

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. În 2019, rezultatul NPS la nivel general a fost de 86,69%, în creștere cu 1,99% față de 2018.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii esteformat din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate pe Bursa de Valori din Viena din 1994 și beneficiază de un rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

 

Toate comunicatele Comunicatul următor