OMNIASIG a înregistrat o creștere de 14% în primele nouă luni din 2019

OMNIASIG Vienna Insurance Group continuă strategia sa de dezvoltare susținută pe toate liniile de asigurare, păstrând trendul ascendent de până acum. În comparație cu același interval din 2018, compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului curent o creștere de 14% a primelor brute subscrise.

Prime Brute Subscrise: ~945 milioane lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise din primele nouă luni ale anului 2019 este de aproape 945 milioane lei, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului anterior. Conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare, profitul brut înregistrat este de aproape 38 milioane lei. Volumul total de despăgubiri plătite de companie în această perioadă a fost de aproximativ 600 milioane lei.

”Strategia  noastră  de  creștere  sustenabilă  și  subscriere prudentă dă rezultate și în acest an. Pentru 2019, unul dintre principalele noastre obiective strategice rămâne în continuare dezvoltarea segmentelor non-auto, iar rezultatele din primele nouă luni ale anului arată că suntem în direcția corectă. Pe lângă creșterea pe care o vizăm în sectorul de business, suntem orientați în continuare și către nevoile comunității și ne concentrăm să aducem aici o contribuție importantă. Segmentul de responsabilitate socială reprezintă o parte integrantă în strategia de business a OMNIASIG, prin urmare continuăm să derulăm proiecte și acțiuni de CSR complexe, în beneficiul întregii societăți.” Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group

Pe segmentul asigurărilor auto (Casco și RCA), compania a consemnat o creștere, înregistrând cumulat pe cele două linii prime brute subscrise de aproximativ 667 milioane lei, o valoare care este cu peste 14% mai mare, în raport cu aceeași perioadă din 2018. Linia Asigurărilor Casco s-a aflat într-o dinamică ascendentă în primele nouă luni din 2019, cu o creștere de 20 de procente. Pe linia asigurărilor de răspundere civilă a autovehiculelor (RCA), volumul primelor brute subscrise a înregistrat o creștere de 5%.

În ceea ce privește segmentul Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale), subscrierile din primele nouă luni ale anului curent au crescut cu 10%, în linie cu strategia companiei, de dezvoltare a liniilor de asigurări non-auto.

Asigurări de sănătate: +30%

Volumul asigurărilor de sănătate a înregistrat o creștere de peste 30% în aceste prime trei trimestre din 2019, fapt ce subliniază un grad din ce în ce mai ridicat de conștientizare a clienților cu privire la utilitatea și necesitatea acestui tip de asigurare. Totodată, și asigurările de accidente și boală au consemnat o majorare de 9% a primelor brute subscrise.

Același trend ascendent se remarcă și în cazul asigurărilor de călătorie, volumul primelor brute subscrise majorându-se cu 25%.

Reclamații: doar 0,048% din totalul polițelor de asigurare emise

Numărul  de  reclamații  înregistrate  unic  per petent  și  per  caz  de  către  OMNIASIG  Vienna Insurance Group în primele nouă luni ale anului 2019  a  fost  în cuantum  de  529,  în  timp  ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de  87,  restul  fiind  neîntemeiate.  Raportat  la numărul   polițelor   de   asigurare   emise   de companie în primele nouă luni ale anului curent şi care  nu  au  fost  anulate,  numărul  de  petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,048% dintre acestea.

Totodată, raportat la numărul de dosare de daună avizate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă mai puțin de 0,40% dintre acestea.

NPS: 88%, +3%

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul  de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional.  Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS la nivel general a fost în intervalul ianuarie–septembrie 2019 de 88%, în creștere cu 3% față de același interval din 2018.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor. Având peste 25.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil în Austria și în piețele ECE pe care activează. Grupul se bucură de o poziţionare excelentă, care îi permite să valorifice oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 de milioane de locuitori. Vienna Insurance Group este compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX, indicele principal al Bursei de Valori din Viena. Grupul este, de asemenea, listat la Bursa din Praga.

Contact

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

 

Toate comunicatele Comunicatul următor