„OMNIASIG pentru MAI BINE” – continuăm să ne implicăm în dezvoltarea educației viitoarelor generații

București, 21 decembrie 2022

Responsabilitatea socială este o componentă esențială a strategiei de afaceri a OMNIASIG Vienna Insurance Group. Astfel, prin inițiativa "OMNIASIG pentru MAI BINE", continuăm să ne implicăm de patru ani în dezvoltarea generațiilor viitoare, împreună cu Fundația World Vision România. Această nouă etapă a campaniei a însemnat investiția de resurse materiale, financiare și umane în educația a 226 de copii din mediul rural din județul Buzău, pentru anul școlar 2021-2022. Am organizat mai multe proiecte educaționale și de consiliere, care au avut ca obiectiv sprijinul elevilor pentru calificarea profesională și continuarea studiilor. Pentru a le oferi medii potrivite și atractive dezvoltării lor armonioase, am desfășurat și acțiuni de reabilitare a spațiului unde aceștia învață zilnic. Acestea au fost completate de o serie de inițiative de sustenabilitate și de protecție a mediului, cu scopul de a preda generației următoare lecții care să îi aducă mai aproape de natură. 

În 2019 am lansat inițiativa și campania „OMNIASIG pentru MAI BINE” cu o acțiune complexă de reabilitare și dotare cu mobilier a școlii din Malu Roșu, comuna Armășești, județul Ialomița. În 2020, având în vedere contextul pandemic, nevoia principală a copiilor din Malu Roșu a fost aceea de a-și continua studiile de acasă, online. Pentru a rezolva această necesitate, am achiziționat și donat 34 de tablete, la pachet cu abonamente de internet pentru următorii doi ani.  

Cu toate că ne aflam în continuare într-un context dificil din cauza perioadei pandemice, în 2021 am continuat să facem bine prin implicarea în acțiuni ce au avut ca scop ajutorarea copiilor din medii dezavantajate, precum:

  • O tabără de vară, desfășurată la Poiana Brașov, unde 25 de elevi din comunități defavorizate au participat la o varietate de activități educative, cu accent pe experimentare, în perioada 13-16 august 2021. 
  • Proiectul ,,Back to School”, prin care angajații OMNIASIG s-au asigurat că 55 de copii din mediul rural al județului Buzău, care fac naveta zilnic pentru a ajunge la liceu, vor beneficia de toate facilitățile necesare pentru finalizarea cu bine a anului școlar în curs. Elevii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite, pentru a le fi de folos pe tot parcursul anului școlar.
  • Acordarea de burse școlare lunare pentru 25 de elevi proveniți din familii defavorizate, pentru întreaga perioadă a anului școlar 2021-2022, încurajându-i astfel să își continue studiile. În funcție de nevoile educaționale, pasiunile și talentele identificate în urma întâlnirilor cu elevii, bursele au acoperit parțial și o parte dintre cursurile și meditațiile necesare sprijinirii elevilor în funcție de traseul vocațional ales.
  • Organizarea a șapte sesiuni de consultanță vocațională / mentorat pentru elevii de liceu, prin care 13 voluntari din OMNIASIG au împărtășit din experiențele și cunoștințele lor și i-au inspirat pe copii în alegerea unei cariere.

În 2022, OMNIASIG a continuat cu: 

  • Sesiuni de mentorat 1 la 1, prin care colegii noștri dornici să se implice în proiect au avut întâlniri recurente cu elevii, având ca scop: descoperirea pasiunilor, nevoilor și obiectivelor elevilor mentorați pentru o cât mai bună cunoaștere a acestora; colectarea informațiilor despre elevi, referitoare la orientarea vocațională și dezvoltarea personală; stabilirea unui mod de lucru constructiv, având la bază principii de succes din domeniul mentoratului. Tematicile sesiunilor au fost în acord cu nevoile și interesele de viitor ale tinerilor din program, precum și cu specializările și experiența mentorilor, acestea cuprinzând principii de orientare vocațională, dezvoltare personală, managerierea timpului, sau orice altă temă de interes pentru cei implicați. Astfel, elevii au avut parte de sfaturi din domeniu, care au vizat principii precum: metodele de introducere pe piața muncii, sfaturi pentru crearea unui CV de succes, experiența de angajat vs. angajator și gestionarea emoțiilor în timpul unui examen. 
  • Reabilitarea unui spațiu de joacă și a unui spațiu verde, în cadrul Școlii Generale din Racovițeni, județul Buzău, prin achiziționarea și instalarea unui nou complex de joacă, ce cuprinde platforme și trepte pentru urcat și coborât, tobogan și leagăne, în care 121 de elevi învață și își desfășoară activitățile zilnice. O echipă de 54 de voluntari OMNIASIG și World Vision România a reabilitat spațiul care înconjoară clădirea principală în care elevii își susțin cursurile. Am finalizat astfel proiectul prin: crearea unei grădini senzoriale, prin intermediul căreia copiii își pot dezvolta percepțiile senzoriale în timp ce se joacă sau au grijă de plante; înfrumusețarea gardului care înconjoară întreaga instituție, delimitând vizual spațiul școlii de restul clădirilor din proximitate; amenajarea spațiului liber din jurul școlii prin plantarea de copaci decorativi. Astfel, am reușit să creăm o experiență educațională mai plăcută pentru copiii din cadrul Școlii Generale din Racovițeni, asigurându-le cât mai multe resurse cu ajutorul cărora se pot dezvolta prin metode educative. 

„Continuăm să ne implicăm în susținerea educației și în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din comunitățile din care facem parte, din dorința de a ajuta la conturarea unui viitor mai bun, cu șanse egale la educație. Colaborăm cu bucurie în această campanie cu partenerii de la World Vision România pentru a putea implementa cât mai multe proiecte și activități necesare pentru dezvoltarea unui mediu de învățare cât mai divers și complex. Astfel, le oferim elevilor care trăiesc în medii defavorizate sau nu au o stare materială optimă, soluții care să le vină în ajutor pentru viitorul lor.”, declară Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group. 

"Investiţia în educaţie ne dovedeşte întotdeauna că merită. Copiii reuşesc să-şi atingă potenţialul doar atunci când îi sprijinim să o facă. Ei au nevoie de noi toţi, împreună, pentru a putea fi o generaţie care să-şi schimbe comunitatea, ţara, lumea. Iar educaţia este cea mai importantă unealtă. Ne bucurăm să avem parteneri alături de care putem construi!", declară Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.

Prin implicarea directă a angajaților OMNIASIG în cât mai multe acțiuni de voluntariat direcționate către un viitor mai bun al României, reușim să pavăm un drum lin către îndeplinirea obiectivului nostru de a investi în educația și dezvoltarea copiilor din medii defavorizate. Echipe formate din angajați dedicați renunță la o zi din rutina zilnică pentru a-și lăsa amprenta asupra viitorului unei întregi generații. Reușim astfel să ajutăm cât mai mulți tineri să își continue studiile, contribuind și la reducerea ratei de abandon școlar în rândul acestora. Urmărim să le oferim asistență și șanse egale copiilor din medii defavorizate, cu cele ale colegilor lor din mediul urban, punându-le la dispoziție resursele de care au nevoie pentru a merge la școală și pentru a obține cele mai bune rezultate în învățare.

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari și mai stabili asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea. 

Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe (VIG) este principalul grup de asigurări atât în Austria, cât și în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE). Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai VIG răspund nevoilor de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Grupul VIG beneficiază de rating A+ cu perspective stabile din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra serviciilor dedicate copiilor, familiilor şi comunităţilor, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În cei peste 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 20 de judeţe.

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group 
Mădălina Constantin, Director PR & Marketing 
Email: PR@omniasig.ro 
Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, București 
Tel. 021.405.74.200372.187.420

www.omniasig.ro

Toate comunicatele Comunicatul urmator